Anne-Marie Teodorescu
Coach pentru femei care o iau de la capăt, fondatoarea Fabulous Over 50
Mașina s-a răsturnat de cinci ori. A rămas cu patru tije și douăsprezece șuruburi în coloană. Anne-Marie a ales să continue, uneori cu pași mari, alteori cu un singur pas pe zi. De atunci le arată femeilor de peste 50 de ani că nu e prea târziu să o ia de la capăt.
Descrie ce faci în maximum trei propoziții, nu titlul tău oficial, ci impactul real pe care îl ai în viața oamenilor cu care lucrezi.
Lucrez cu femei care au ajuns într-un punct în care simt că s-au pierdut pe ele însele printre responsabilități, frici și experiențe grele. Le ajut să își recapete claritatea, încrederea și puterea de a lua din nou decizii pentru propria viață. În special, vreau să le arăt femeilor de peste 50 de ani că nu este prea târziu să înceapă din nou, să se reinventeze și să devină independente.
Poate fi mai greu la 50 sau 60 de ani să începi din nou, dar nu este prea târziu. Aici le contrazic categoric.
De ce: fraza asta e a ta, din răspunsul la întrebarea ce înțeleg clientele tale greșit cel mai des. Acum stă într-un set care nu ajunge în carte. În răspunsul de aici spui că vrei să le arăți femeilor peste 50 de ani că nu e prea târziu, dar o spui despre tine. Fraza aceea o spune direct către ele și are exact tonul cu care le convingi. Cititorul are nevoie să simtă că îi vorbești lui, nu despre el.
Ce ar surprinde pe majoritatea oamenilor dacă ar afla despre tine?
Probabil i-ar surprinde să afle că, deși sunt percepută ca o femeie foarte puternică, am momente în care mă trezesc cu anxietate și trebuie să îmi adun conștient gândurile, energia și credința. Puterea mea nu vine din faptul că nu mi-e frică. Vine din faptul că am învățat să merg mai departe chiar și atunci când îmi este frică.
Și mai este ceva: îmi place foarte mult liniștea. Deși comunic mult și susțin oameni, pentru mine singurătatea conștientă, rugăciunea și momentele în care rămân doar cu mine sunt esențiale.
Dacă ar fi să descriu ceea ce fac prin titlul unei cărți, acela ar fi: „Nu este prea târziu să te alegi.”
De ce: e răspunsul tău la întrebarea ce titlu de carte sau film ar descrie munca ta. E cea mai bună propoziție pe care ne-ai dat-o în tot materialul, scurtă, memorabilă și ușor de repetat de cititor mai departe. Acum e ascunsă într-un set care nu ajunge în carte. Aici, lângă anxietatea de dimineață și nevoia ta de liniște, capătă greutate, pentru că arată că vorbești despre a te alege ca cineva care a trebuit să învețe asta.
A existat un moment specific, o zi, o conversație, un număr din cont, când ai știut că nu mai poți face altceva. Ce s-a întâmplat?
Au existat mai multe momente de acest fel, dar unul dintre cele mai importante a fost când mi-am dat seama că supraviețuisem multor lucruri, construisem, pierdusem și o luasem de la capăt, dar continuam să trăiesc ca și cum viața mea ar fi trebuit să rămână suspendată în trecut.
În acel moment am înțeles că nu mai puteam aștepta să dispară toate problemele ca să îmi permit să trăiesc. Am decis că trebuie să încep să construiesc din nou, cu ceea ce aveam, nu cu ceea ce mi-aș fi dorit să am.
Descrie un moment concret în care ai ales să continui, deși totul în jurul tău îți spunea să te oprești sau să aștepți. Ce s-a întâmplat după?
După un accident foarte grav, în care mașina s-a răsturnat de cinci ori, am rămas cu patru tije și douăsprezece șuruburi în coloană. Au existat momente în care durerea fizică, frica și toate problemele din jurul meu ar fi putut să mă convingă că viața mea activă s-a terminat.
Am ales, însă, să continui. Uneori cu pași mari, alteori doar cu un pas mic într-o zi. După aceea am înțeles că omul nu trebuie să vadă tot drumul ca să înceapă. Trebuie doar să nu renunțe la următorul pas.
Ce s-a întâmplat concret după accident? Cât a durat până ai putut din nou să faci lucrurile pe care le faci azi și ce ai construit în perioada aceea?
De ce: acesta e cel mai puternic răspuns din tot capitolul tău și singura dovadă de curaj pe care nimeni nu ți-o poate contesta. Dar întrebarea cere explicit „ce s-a întâmplat după”, iar tu închizi cu o lecție, nu cu un fapt. Un singur detaliu concret, cât a durat recuperarea sau ce ai început să construiești în timp ce încă te recuperai, transformă răspunsul din principiu în dovadă. Nu propunem noi o formulare, pentru că e informația ta.
Ce anume te-a costat cel mai mult să spui sau să faci public? Și, privind în urmă, a meritat?
Cel mai mult m-a costat să vorbesc despre vulnerabilitatea mea și despre experiențele prin care am trecut. Mult timp am crezut că, pentru a fi respectată, trebuie să arăt doar partea mea puternică.
A meritat să încep să spun adevărul, pentru că am descoperit că exact lucrurile de care ne rușinăm sau pe care încercăm să le ascundem pot deveni punți către alți oameni. Când o femeie îmi spune „și eu am simțit la fel”, știu că vulnerabilitatea mea nu a fost expusă degeaba.
Aș fi vrut să știu că valoarea mea nu crește și nu scade în funcție de câți bani am, cine rămâne lângă mine sau cât de repede îmi ies lucrurile. Și că nu trebuie să demonstrez permanent că sunt puternică. Pot cere ajutor, pot avea o zi grea și pot rămâne aceeași femeie valoroasă.
De ce: fraza e a ta, din răspunsul la întrebarea ce știi acum și ai fi vrut să știi la început. Aici explici că te-a costat să renunți la masca de femeie puternică, dar nu spui ce ai pus în loc. Fraza aceea e exact răspunsul și e mult mai tăioasă decât orice am putea scrie noi. De confirmat cu tine dacă vrei să o aducem aici sau preferi să rămână doar în răspunsul ei original.
Care este cel mai prost sfat pe care îl auzi în mod repetat în domeniul tău?
„Trebuie doar să gândești pozitiv.”
Consider că acest sfat poate face foarte mult rău atunci când este oferit fără profunzime. Nu poți pune o afirmație pozitivă peste o rană pe care refuzi să o privești. Nu este suficient să îi spui unei femei să gândească pozitiv când ea trăiește în frică, rușine, nesiguranță sau dependență.
Mai întâi trebuie să se simtă văzută și să înțeleagă ce se întâmplă în interiorul ei. Abia apoi poate construi o gândire nouă, care să nu fie doar o mască.
De adăugat, ca al doilea sfat prost, după paragraful care se termină cu „doar o mască”: Și mai este unul: „Trebuie să te vindeci complet înainte să începi ceva nou.” Eu nu cred că viața stă pe loc până terminăm noi de vindecat fiecare rană. Uneori ne vindecăm chiar în timp ce construim, iubim, muncim și învățăm să trăim din nou.
De ce: fraza e a ta, din răspunsul la aceeași întrebare din setul de voce, unde ai dat un al doilea sfat prost, mult mai specific ție. „Gândește pozitiv” e criticat de multă lume și cititorul l-a mai auzit. „Trebuie să te vindeci complet înainte să începi ceva nou” e miza reală a muncii tale și contrazice direct titlul cărții, pentru că e exact forma pe care o ia așteptarea garanțiilor la femeile cu care lucrezi. E cel mai bun răspuns pe care ni l-ai dat la această întrebare.
Când simți că ești blocată și nu poți înainta, indiferent de motiv, care este primul lucru concret pe care îl faci în primele zece minute?
Mai întâi mă opresc. Nu încerc să mă forțez să rezolv totul în acel moment. Respir, mă rog și încerc să separ realitatea de scenariile pe care le produce mintea mea.
Apoi scriu un singur lucru pe care îl pot face imediat. Nu zece lucruri și nu planul pentru următoarele șase luni. Un singur pas. De foarte multe ori, blocajul scade când trec din gândire în acțiune.
Dacă cineva are 50 de lei și o zi liberă și vrea să iasă dintr-un blocaj sau să facă un pas înainte, ce i-ai recomanda concret?
I-aș recomanda să își cumpere un caiet frumos și să meargă singur într-un loc liniștit, în natură sau la o cafenea în care se simte bine. Să își lase telefonul deoparte și să răspundă sincer la trei întrebări:
Ce nu mai vreau să accept în viața mea?
Ce îmi doresc cu adevărat?
Care este primul pas pe care îl pot face în următoarele 24 de ore?
Nu avem întotdeauna nevoie de încă un curs sau de o soluție complicată. Uneori avem nevoie de o conversație sinceră cu noi înșine.
Care este o carte, un concept sau o idee care ți-a schimbat fundamental modul în care lucrezi, creezi sau iei decizii? De ce aceea și nu alta?
Ideea care mi-a schimbat profund viața este că recunoștința nu înseamnă să negi ceea ce doare, ci să încetezi să lași durerea să fie singurul lucru pe care îl vezi.
Cartea „Magia”, de Rhonda Byrne, m-a ajutat să transform recunoștința într-o practică zilnică. Pentru mine, recunoștința nu este doar o listă de lucruri frumoase. Este o metodă prin care îmi readuc mintea în prezent și îmi amintesc că, chiar și într-o perioadă grea, există ceva de la care pot reconstrui.
Ce ai în telefonul tău, o aplicație, o notiță, un reminder, pe care l-ai recomanda oricui vrea să creeze mai constant și cu mai puțină rezistență interioară?
Am notițe în telefon în care îmi scriu ideile exact când apar, fără să aștept să fie perfecte. Uneori este o frază, o întrebare, o idee pentru un video sau ceva ce am înțeles despre mine.
Aș recomanda oricui să aibă o notiță numită simplu „Idei”. Rezistența apare adesea pentru că vrem să creăm direct produsul final. Când îți permiți să aduni fragmente fără să le judeci, creația devine mult mai ușoară.
Dacă ar fi să recomanzi un singur creator, autor, gânditor sau mentor pe care îl urmărești activ în acest moment, cine ar fi și ce anume îți oferă?
În această etapă a vieții mele, aleg să urmăresc oameni care nu oferă doar informație, ci mă provoacă să o transform în acțiune. Unul dintre oamenii care au avut un rol important pentru mine este Andreea Elena Halikias.
La ea apreciez capacitatea de a vedea dincolo de ceea ce spune omul și de a pune întrebarea care îl obligă să se întâlnească sincer cu el însuși. Nu îmi oferă doar idei, ci și o oglindă. Iar uneori o oglindă sinceră este mai valoroasă decât încă o metodă.
Te întrebăm dacă vrei să rămână numele Andreei Elena Halikias aici sau preferi să numești pe altcineva.
De ce: ORICUM este o serie creată de Andreea, iar ea este și cea care ți-a pus aceste întrebări. Un cititor care vede în cartea ei că recomanzi tocmai pe ea poate citi asta ca politețe față de gazdă, nu ca o recomandare sinceră, și atunci pierzi tu, nu ea. Dacă preferi să rămână, e alegerea ta și o respectăm întru totul. Dacă ai și alt nume la fel de important pentru tine, l-am pune pe acela sau pe amândouă. Motivul pentru care semnalăm e strict să îți protejăm credibilitatea în fața cititorului.
Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o în ultimii trei ani și cum ai luat-o?
Una dintre cele mai grele decizii a fost să aleg să mă reconstruiesc profesional și personal, fără să mai aștept ca toate problemele mele să fie rezolvate.
A trebuit să accept că nu voi avea garanția că totul va funcționa, că voi fi înțeleasă sau că rezultatele vor apărea repede. Am luat decizia întrebându-mă nu ce este cel mai confortabil, ci ce fel de femeie vreau să devin dacă mă uit înapoi peste câțiva ani.
Care este cel mai contraintuitiv lucru pe care l-ai învățat despre curaj?
Curajul nu se simte întotdeauna ca putere. Uneori se simte ca oboseală, teamă și nesiguranță, dar alegi totuși să te ridici.
Am învățat că nu trebuie să mă simt pregătită ca să fiu curajoasă. De multe ori curajul apare după ce faci pasul, nu înainte.
Pentru tine, ce înseamnă concret să mergi înainte fără garanții? Nu ca principiu, ci ca acțiune. Ce faci tu diferit față de cineva care așteaptă?
Pentru mine înseamnă să acționez cu ceea ce am astăzi, chiar dacă nu cunosc rezultatul. Înseamnă să public, să vorbesc, să cer, să creez și să încep înainte de a mă simți perfect pregătită.
Omul care așteaptă vrea mai întâi dovada că va reuși. Eu am învățat să fac pasul și să las dovada să apară pe drum.
Această carte ajunge în mâinile cuiva care are ceva important de spus sau de făcut, dar tot găsește motive să amâne. Ce permisiune vrei să îi dai?
Îți dau permisiunea să începi înainte să dispară frica, înainte să ai toate răspunsurile și înainte ca ceilalți să înțeleagă ce faci. Viața ta nu are nevoie de aprobarea nimănui ca să înceapă din nou.
De adăugat înainte de fraza ta finală: Nu este prea târziu. Nu ești prea bătrână. Nu ți-ai ratat viața. Poate că ai pierdut timp, bani, relații sau încrederea în tine, dar atât timp cât ești aici, povestea ta nu s-a terminat. Nu trebuie să schimbi totul astăzi. Trebuie doar să încetezi să te mai abandonezi.
De ce: textul e al tău, din răspunsul la întrebarea ce ai posta dacă ai ști sigur că devine viral. Ai spus tu însăți că acesta e mesajul pe care ai vrea să îl audă cel mai mult lumea. Aici e ultima ta frază din carte, locul unde cititorul se oprește și pune cartea jos. Ar fi păcat ca cel mai puternic lucru pe care l-ai scris să rămână într-un set care nu ajunge niciodată la el. Adăugat aici, răspunsul tău trece de la permisiune generală la adresare directă, iar „încetează să te mai abandonezi” e propoziția pentru care vei fi ținută minte din volumul acesta.
„Viața ta nu are nevoie de aprobarea nimănui ca să înceapă din nou.”